Lorem ipsum dolor sit amet, consectet'ur ad'ipisicing elit. Ab cu/piditate dignissimos doloremque eligendi necessitatibus omnis.
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit. Ab cupiditate dignissimos doloremque eligendi necessitatibus omnis.
Timp:6 -7 ore
Grad de dificultate: ușor
Marcaj: Banda roșie
Nivel de echipare: echipament de drumeție, special pe timp de iarnă.
Prezentare: Traseul este ușor. Are porţiuni unde se poate aluneca atunci când este umezeală sau înghet, iar in caz de ploi torențiale, pot apărea descărcări electrice sau să fie ceaţă care să reducă vizibilitatea. În aceste condiții atmosferice, sunt necesare precauți. Sunt porţiuni de traseu fără surse de apă, de aceea este indicată aprovizionarea cu apa. Casa Folea este un important și vechi punct de cazare din satul Peștera. De aici, după câteva sute de metri se ajunge la drumul care leagă Valea Pietrelor și Peştera de Mägura, pe la baza Muntelui Toanches, aflat spre vest de unde se ajunge în aproximativ 1-1/2 ore la Fântâna lui Botorog.
În acest punct unde ajung si traseele cu nr. 13 si nr. 20 – care merg către La Table, respectiv Cabana Curmătura si traseul cu nr. 8 – ce vine dinspre Măgura – Zărneşti. Traseul 19 continuă pe drumul aflat la mijlocul versantului Toancheșului, coborând usor ”Pe la Poduri”, spre casele risipite ale satului Măgura La vest de drum și de deal sunt cheile „Prapastiile Zarnestilor„ a căror parte superioara poate fi admiratä.
Habitate de interes comunitar/national care pot fi observate pe traseu
Specii de interes comunitar/national care pot fi observate pe traseu:
Specii de plante: clopoţei (Campanula serrata);
Specii de nevertebrate: melc carenat bänätean (Chilostoma banaticum); . cosaș transilvan (Pholidoptera transsylvanica); carab amfibiu (Carabus variolosus); croitor apin (Rosalia alpina); filuture vărgat (Calimorpha
quadripunctaria);
Specii de ciclostomi si pesti: chișcar de râu, nouă ochi (Eudontomyzon mariae); moioagă, mreană vânătă
(Barbus meridionalis); zglăvoc (Cottus gobio);
Specii de amfibieni: triton carpatic (Lissotnton (Triturus) montandon); triton cu creastă (Triturus cristatus):
buhai de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata);
Specii de păsări: acvilă de munte (Aquila chrysaetos: acvilă ţipătoare mică (Aquila pomarina); gaie neagră
(Milvus migrans); viespar (Pernis apivorus); soim călător (Falco peregrinus); buhă (Bubo bubo); ciuvică (Glaucidium passerinum); huhurez mare (Strix uralensis); ieruncă (Bonasa bonasia); cocoș de munte (Tetrao urogallus); ciocănitoare neagră (Dryocopus martius); ciocănitoare cu spatele alb (Dendrocopos /eucotos); ciocănitoare cu trei degete (Picoides tridactylus); ciocănitoare sură (Picus canus); muscar gulerat (Ficedula albicollis); muscar mic (Ficedula parva); ciocârlie de pădure (Lullula arboreal sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio);
Specii de mamifere: liliacul lui Blasius (Rhinolophus blasiî); liliac mediteranean cu nas potcoavā (Rhinolophus
euryale); liliac mare cu nas potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum); liliac mic cu nas potcoavă (Rhinolophus
hipposideros); lliac cârn (Barbastella barbastellus); liliac urechi late (Myotis bechstein); liliac mic cu urechi de soarece şoarece (Myotis (Myotis blythi); liliac mare cu urechi de liliac CU urechi crestate (Myotis emarginatus): fililc myotis); cu aripi lungi (Miniopterus schreibersi); lup (Canis lupus).
Aceasta este o descriere a traseului turistic realizată de elevii Liceului Teoretic ”Mitropolit Ioan Mețianu” Zărnești. Descrierile afișate pe pagina web: https://liceulmetianu-zarnesti.ro/proiect-activam-viitori-lideri-pentru-protectia-naturii/ sunt recomandări ale elevilor și nu țin loc de descrierea oficială a Administrației Parcului Național Piatra Craiului sau a Serviciul public Salvamont.